Apariția unor aplicații precum UBER în România a fost primită cu entuziasm atât de clienți, cât și de șoferii interesați să efectueze transport de persoane altfel decât cu taxiul. UBER a câștigat popularitate repede, dar odată cu succesul au venit și temerile că acest serviciu ar putea fi interzis, așa cum s-a întâmplat în alte țări.

Cea mai nouă reglementare care afectează UBER este Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 21/2019 pentru instituirea unor măsuri în domeniul transportului rutier, ce cuprinde o modificare la legea taximetriei. Aceasta face posibilă sancționarea mai facilă a celor care fac taximetrie ilegal, adică fără autorizație, începând cu 16 mai. Amenzile între 1.000 și 5.000 de lei pot fi date pe loc de polițist, pentru că nu mai trebuie dovedită comiterea în mod repetat a faptei – lucru aproape imposibil. Acest OUG nu a interzis efectiv serviciile de ridesharing precum UBER, dar a făcut mai ușoară sancționarea șoferilor de UBER, care nu se află în legalitate conform legii taximetriei.

Așa cum au promis, autoritatile au redactat un proiect de legiferare a transportului public de persoane, altul decât cel efectuat cu TAXIUL. Persoanele fizice care oferă servicii de transport clienților care accesează platforma UBER își pot continua activitatea fără probleme,imediat ce proiectul va fi aprobat si va aparea in Monitorul Oficial, deoarece vor presta acest serviciu fiind acoperiți de lege.

INTEGRUM vă poate ajuta să vă afiliați unui partener UBER, să vă autorizați pentru transportul de persoane în regim de închiriere și să prestați acest tip de serviciu legal, cu respectarea legilor din România.

INTEGRUM vă poate consilia din punct de vedere contabil și fiscal dacă dețineți o societate comercială și doriți să deveniți partener UBER, astfel încât să va obțineti codul special de TVA, să aveți o evidență contabilă profesionistă și să aveți impozitele calculate corect, așa cum prevede legislația din România.
Noi, INTEGRUM GROUP, știm ca dacă clientului nostru îi merge bine și nouă ne merge bine, motiv pentru care vom identifica cele mai bune căi de abordat pentru dezvoltarea afacerii.

Condițiile pentru ca o persoană fizică să poată presta servicii de transport în regim de închiriere, folosind platforma UBER:

  • să fie afiliat unei societăți care este partener UBER (Noi suntem partener UBER, deci vă putem ajuta în acest sens);
  • să aibă vârsta de cel puțin 21 de ani și să dețină un certificat de atestare a pregătirii profesionale pentru transportul de persoane în regim de închiriere eliberat de Autoritatea Rutieră Română – A.R.R.
  • să dețină permis de conducere categoria B cu o vechime de cel puțin 2 ani;
  • din certificatul de cazier judiciar al persoanei trebuie să rezulte că aceasta nu a fost condamnată pentru infracțiuni contra siguranței pe drumurile publice, infracțiuni privind traficul și consumul de droguri, infracțiuni contra vieții, sănătății și integrității corporale, traficul și exploatarea persoanelor vulnerabile, infracțiuni contra libertății și integrității sexuale sau infracțiuni contra patrimoniului;
  • să fie apt din punct de vedere medical și psihologic pentru desfășurarea activității de transport persoane;
  • să nu aibă suspendată exercitarea dreptului de a conduce în ultimul an pentru conducerea sub influența băuturilor alcoolice sau a substanțelor psihoactive sau să nu fi fost implicată în accidente rutiere soldate, din culpa sa, cu decesul sau vătămarea gravă a uneia sau mai multor persoane.
  • să dețină asigurarea de răspundere civilă auto;
  • să dețină asigurarea pentru persoane și bunurile acestora;
  • să dețină copia tipărită a contractului încheiat între operator și operatorul de transport alternativ, potrivit dispozițiilor art. 17;
  • să dețină copia conformă a autorizației pentru transport alternativ.

Obligațiile conducătorilor auto care transportă persoane:

  • să aibă ținută corespunzătoare, un comportament civilizat și preventiv în relația cu clientul;
  • să nu refuze efectuarea cursei în condițiile inițial agreate;
  • să nu solicite plata de către pasager a unei alte sume de bani în schimbul activității de transport efectuate;
  • să transporte bagajele clienților, în cazul transportului de persoane, în limitele spațiului destinat pentru acestea, fără perceperea de tarife suplimentare;
  • să se supună controlului autorităților cu atribuții în domeniu și să prezinte la control, în timpul activității, documentele prevăzute de prezenta ordonanță de urgență și de legislația în vigoare;
  • să nu utilizeze mijloace audio/video fără acordul clientului.

Mai jos aveți link către proiectul de lege la care s-a făcut referire:

Proiectul de Ordonanţă de urgenţă a Guvernului privind activităţile de transport alternativ cu autoturism și conducător auto

 
Claudia Columban – Expert Contabil, Integrum Group