Skip to main content Skip to search

Archives for Accounting

lichidare voluntara

Lichidarea voluntară a societăților comerciale, fără lichidator, doar cu ajutorul unui expert contabil

În existența unei entități economice pot apărea situații în care nu se mai justifică funcționarea acesteia, din motive precum lipsa  activității economice, cifra de afaceri foarte redusă, scăderea interesului pentru segmentul de produse sau servicii oferite sau neînțelegeri între asociați sau acționari.

Care este soluția în acest caz?

Asociații sau acționarii entității pot hotărî dizolvarea, lichidarea și radierea firmei. O astfel de decizie este adesea greu de luat, și este de la sine înțeles că persoanele implicate își doresc o soluție cât mai simplă și rapidă, care să limiteze pierderile de timp și bani.

Formalitățile referitoare la lichidarea unei societăți sunt mai simple sau mai complicate, în funcție de cât de bine se înțeleg asociații/acționarii cu privință la repartizarea bunurilor societății. În multe cazuri, reprezentanții entității respective aleg lichidarea voluntară, adică fără numirea de lichidator, doar cu ajutorul unui expert contabil.

Ce trebuie să știi despre lichidarea voluntară?

Lichidarea societății comerciale constă într-un ansamblu de operațiuni care au ca scop finalizarea operațiunilor comerciale aflate în curs la data dizolvării societății, încasarea creanțelor societății, transformarea bunurilor societății în bani, plata datoriilor societății și împărțirea activului net între asociați.

Lichidarea societăților comerciale este supusă principiilor generale consacrate de Legea nr. 31/1990, acestea fiind:

  • Personalitatea juridică a societății subzistă pentru nevoile lichidării.
  • Lichidarea societății se face în interesul asociaților.
  • Lichidarea societății este obligatorie, iar nu facultativă.

Care sunt pașii lichidării voluntare?

1. Stingerea datoriilor către terți
2. Înregistrarea în contabilitate a operațiunilor ce derivă din hotărârea cu privire la repartizarea activelor rămase
3. Întocmirea bilanțului premergător lichidării
4. Calculul taxelor aferente lichidării
5. Întocmirea bilanțului de lichidare

Hotărârea de dizolvare reprezintă procesul de încetare a activității și deschiderea procedurii de lichidare a patrimoniului social. Din momentul dizolvării, în cadrul entității nu se mai pot întreprinde noi operațiuni, interdicție care se aplică din ziua expirării termenului fixat pentru durata societății ori de la data la care dizolvarea a fost hotărâtă de adunarea generală sau declarată prin sentință judecătorească. Societatea își păstrează personalitatea juridică pentru operațiunile lichidării, pană la terminarea acesteia.

Radierea – ultima etapa

Radierea reprezintă ultima operațiune prin care societatea  este “eliminată”/” ștearsă” din Registrul Comerțului şi işi pierde definitiv personalitatea juridică. La Registrul Comerțului se depun:

• cerere de radiere
• certificatul de înregistrare și certificatele constatatoare de autorizare în original
• bilanțul premergător bilanțului de lichidare – aici se stabilește repartizarea activelor societății și a taxelor rezultate din lichidare
• bilanțul de lichidare, certificat de la Administrația Financiară din care rezultă că societatea nu are datorii la bugetul de stat și la contribuțiile sociale

Lichidarea voluntară fără lichidator (denumirea ei exactă din lege fiind dizolvare și lichidare simultană cf. art 235 din Legea 31/1990) este soluția cea mai simplă. Alegând acest tip de lichidare nu ai nevoie de un lichidator, dar ai nevoie de expert contabil.

Consultanța unui expert contabil este vitală înainte de începerea operațiunii de lichidare voluntară. Poți beneficia de acest serviciu apelând la Integrum, iar experții noștri contabili vor întreprinde toate acțiunile necesare, pentru a putea încheia această etapă din viața entității tale, alegând cele mai bune soluții din punct de vedere contabil și fiscal.

Claudia Columban-Expert Contabil

Telefon: 0744834854

Read more
facilitati fiscale

Facilităţi fiscale pentru debitorii bugetului de stat

Societățile, entitățile fără personalitate juridică sau persoanele fizice care înregistrează obligații fiscale restante la bugetul de stat  la 31.12.2018 vor beneficia de facilități fiscale sub forma unor înlesniri la plată, anularea unor obligații fiscale accesorii sau chiar principale (debite). Prin obligații bugetare principale restante la 31 decembrie 2018 se înțeleg și obligațiile bugetare declarate de debitor sau stabilite de organul fiscal competent prin decizie după data de 1 ianuarie 2019, aferente perioadelor fiscale de până la 31 decembrie 2018.

Ordonanța Guvernului nr. 6 din 31 iulie 2019, publicată în Monitorul Oficial nr. 648 din 5 august 2019, reglementează acordarea facilităților în funcție de cuantumul obligațiilor fiscale datorate bugetului de stat la data de 31 decembrie 2018.  Astfel, se evidențiază două situații:

A. Instituirea unor măsuri de restructurare a obligațiilor bugetare restante la 31 decembrie 2018 în cazul persoanelor juridice, cu excepția instituțiilor publice și a unităților administrativ-teritoriale, care au datorii în cuantum mai mare sau egal cu suma de un milion lei.

La acest nivel,  acordarea facilităților se traduce prin:

  • eșalonarea obligațiilor bugetare principale, precum și prin amânarea plății accesoriilor și a unei cote din obligația principală;
  • conversia în acțiuni a obligațiilor principale;
  • stingerea obligațiilor bugetare principale prin darea în plată a unor bunuri imobile sau chiar prin anularea a maximum 50% din obligațiile bugetare principale.

Facilitățile sunt condiționate de îndeplinirea cumulativă a următoarele condiții de către debitor:

  • să nu îndeplinească condițiile pentru a beneficia de eșalonarea la plată reglementată de art. 168 din  Codul de procedură fiscală;
  • să prezinte un plan de restructurare și un test al creditorului privat prudent, întocmite de un expert independent;
  • să nu se afle în procedura insolvenței;
  • să nu fi fost dizolvat, potrivit prevederilor legale în vigoare;
  • să aibă depuse toate declarațiile fiscale, potrivit vectorului fiscal.
  • să îndeplinească testul creditorului privat prudent, în sensul prezentei ordonanțe. Testul creditorului privat prudent reprezintă o analiză de sine stătătoare, efectuată pe baza premiselor avute în vedere în cadrul planului de restructurare a debitorului, din care să rezulte că statul se comportă similar unui creditor privat, suficient de prudent și diligent, care ar obține un grad mai mare de recuperare a creanțelor în varianta restructurării, comparată atât cu varianta executării silite, cât și cu varianta deschiderii procedurii falimentului.

Notificarea prin care entitatea își anunță intenția de a beneficia de restructurarea obligațiilor bugetare se depune  la ANAF până pe 30.09.2019. Solicitarea de restructurare  se poate depune în termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe, sub sancțiunea decăderii.

Restructurarea obligațiilor bugetare se aplică și pentru obligațiile bugetare principale și accesorii stabilite de alte organe decât organele fiscale, precum și pentru amenzile de orice fel, transmise spre recuperare organelor fiscale centrale după data de 1 ianuarie 2019 până la data eliberării certificatului de atestare fiscal.

Eșalonarea la plată a obligațiilor bugetare se poate aproba pe o perioada de  7 ani, beneficiarul având posibilitatea să ajungă la 10 ani prin derogare.

B. Anularea dobânzilor, penalităților și tuturor accesoriilor aferente obligațiilor bugetare principale restante la data de 31 decembrie 2018.

Beneficiarii acestor facilități sunt:

  • debitori – persoane juridice, persoane fizice sau entități fără personalitate juridică – care la data de 31 decembrie 2018 inclusiv au obligații bugetare principale restante administrate de organul fiscal central sub un milion lei;
  • debitori – persoane fizice sau entități fără personalitate juridică, unități administrativ-teritoriale sau subdiviziunile administrativ-teritoriale ale municipiului București ori instituțiile publice – care au obligații bugetare principale restante la data de 31 decembrie 2018 de un milion lei sau mai mari.

Anularea tuturor accesoriilor aferente obligațiilor bugetare principale restante la data de 31 decembrie 2018 poate avea loc în următoarele condiții:

  • toate obligațiile bugetare principale restante la 31 decembrie 2018, inclusiv, administrate de organul fiscal central, se sting prin orice modalitate prevăzută de lege până la data de 15 decembrie 2019;
  • sunt stinse prin orice modalitate prevăzută de lege toate obligațiile bugetare principale și accesorii administrate de organul fiscal central cu termene de plată cuprinse între data de 1 ianuarie 2019 și 15 decembrie 2019, inclusiv, până la data depunerii cererii de anulare a accesoriilor;
  • debitorul să aibă depuse toate declarațiile fiscale, potrivit vectorului fiscal, până la data depunerii cererii de anulare a accesoriilor.

Cererea de anulare a accesoriilor se depune după îndeplinirea condițiilor, dar nu mai târziu de 15 decembrie 2019.

În cazul accesoriilor stabilite în plus în urma controlului organelor fiscale se vor aplica facilitățile, dacă acestea privesc perioada de până la 31.12.2018.

Anularea accesoriilor se aplică și în cazul obligațiilor bugetare restante la 31 decembrie 2018 mai mari sau mai mici de 1 milion lei, chiar dacă acestea au fost stabilite de alte organe decât organele fiscale. În acest caz, cererea de anulare a accesoriilor se depune și se soluționează de către instituția sau autoritatea publică care administrează respectivele obligații bugetare.

Integrum, prin specialiștii săi, vă poate oferi consultanță și sprijin în întocmirea documentației necesare pentru a beneficia de facilități fiscale.

Claudia Columban-Expert contabil

Read more
uber

UBER, legiferat astazi și în România

UBER a apărut dintr-o necesitate, deoarece era timpul ca și în România să existe altenative la serviciul de transport public de persoane, adică un transport public privat.
Apariția unor aplicații precum UBER în România a fost primită cu entuziasm atât de clienți, cât și de șoferii interesați să efectueze transport de persoane altfel decât cu taxiul. UBER a câștigat popularitate repede, dar odată cu succesul au venit și temerile că acest serviciu ar putea fi interzis, așa cum s-a întâmplat în alte țări.

Cea mai nouă reglementare care legiferează UBER este Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 21/2019 pentru modificarea şi completarea Legii nr.38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere. Aceasta face posibilă desfășurarea activitățile de transport alternativ cu autoturism și conducător auto
Așa cum au promis, autoritatile au aprobat astazi, 25.06.2019, prin OUG 21/2019, condițiile de desfășurare a transportului public de persoane, altul decât cel efectuat cu TAXIUL. Persoanele fizice care oferă servicii de transport clienților care accesează platforma UBER își pot continua activitatea fără probleme, imediat ce OUG 21/20019 va aparea in Monitorul Oficial, deoarece vor presta acest serviciu fiind acoperiți de lege.
Șoferii vor putea să lucreze pentru aplicațiile de ridesharing precum Uber sau Bolt numai dacă sunt persoane fizice autorizate sau dacă au întreprinderi individuale/familiare ori firme.
INTEGRUM vă poate ajuta să vă afiliați unui partener UBER, să vă autorizați pentru transportul de persoane în regim de închiriere și să prestați acest tip de serviciu legal, cu respectarea legilor din România.

INTEGRUM vă poate consilia din punct de vedere contabil și fiscal dacă dețineți o societate comercială și doriți să deveniți partener UBER, astfel încât să va obțineti codul special de TVA, să aveți o evidență contabilă profesionistă și să aveți impozitele calculate corect, așa cum prevede legislația din România.
Noi, INTEGRUM GROUP, știm ca dacă clientului nostru îi merge bine și nouă ne merge bine, motiv pentru care vom identifica cele mai bune căi de abordat pentru dezvoltarea afacerii. Cu noi deveniți responsabili de experiența CLIENTULUI. La noi veți descoperi cultura clientului, care este reprezentată de un set de valori clare, a fost comunicată catre toți și este incurajată constant.

Condițiile pentru ca o persoană fizică să poată presta servicii de transport în regim de închiriere, folosind platforma UBER:

  • să fie afiliat unei societăți care este partener UBER (Noi suntem partener UBER, deci vă putem ajuta în acest sens);
  • să aibă vârsta de cel puțin 21 de ani și să dețină un certificat de atestare a pregătirii profesionale pentru transportul de persoane în regim de închiriere eliberat de Autoritatea Rutieră Română – A.R.R.
  • să dețină permis de conducere categoria B cu o vechime de cel puțin 2 ani;
  • din certificatul de cazier judiciar al persoanei trebuie să rezulte că aceasta nu a fost condamnată pentru infracțiuni contra siguranței pe drumurile publice, infracțiuni privind traficul și consumul de droguri, infracțiuni contra vieții, sănătății și integrității corporale, traficul și exploatarea persoanelor vulnerabile, infracțiuni contra libertății și integrității sexuale sau infracțiuni contra patrimoniului;
  • să fie apt din punct de vedere medical și psihologic pentru desfășurarea activității de transport persoane;
  • să nu aibă suspendată exercitarea dreptului de a conduce în ultimul an pentru conducerea sub influența băuturilor alcoolice sau a substanțelor psihoactive sau să nu fi fost implicată în accidente rutiere soldate, din culpa sa, cu decesul sau vătămarea gravă a uneia sau mai multor persoane.
  • să dețină asigurarea de răspundere civilă auto;
  • să dețină asigurarea pentru persoane și bunurile acestora;
  • să dețină copia tipărită a contractului încheiat între operator și operatorul de transport alternativ, potrivit dispozițiilor art. 17;
  • să dețină copia conformă a autorizației pentru transport alternativ.

Ca nouate, in cazul în care nu deții mașină personală, poți să desfășori activitatea pe baza contractului de comodat ori închiriere sau a contractului de leasing.

Obligațiile conducătorilor auto care transportă persoane:

  • să aibă ținută corespunzătoare, un comportament civilizat și preventiv în relația cu clientul;
  • să nu refuze efectuarea cursei în condițiile inițial agreate;
  • să nu solicite plata de către pasager a unei alte sume de bani în schimbul activității de transport efectuate;
  • să transporte bagajele clienților, în cazul transportului de persoane, în limitele spațiului destinat pentru acestea, fără perceperea de tarife suplimentare;
  • să se supună controlului autorităților cu atribuții în domeniu și să prezinte la control, în timpul activității, documentele prevăzute de prezenta ordonanță de urgență și de legislația în vigoare;
  • să nu utilizeze mijloace audio/video fără acordul clientului.

Mai jos aveți link unde puteti vizualiza proiectele de acte normative aprobate în ședința Guvernului României din 25 iunie 2019, printre care si OUG21/2019 la care s-a făcut referire:

Ordonanţă de urgenţă a Guvernului privind activităţile de transport alternativ cu autoturism și conducător auto

 
Claudia Columban – Expert Contabil, Integrum Group

Read more
sofer UBER

Integrum vă ajută să deveniți partener UBER

Sunt numeroase motive pentru care șoferii cu mai multă sau mai puțină experiență aleg să conducă pentru UBER:  flexibilitatea programului, investiția inițială redusă, posibilitatea de a întâlni tot felul de oameni și de a-ți face prieteni, câștigurile financiare satisfăcătoare, avantajul de a fi propriul tău șef și faptul că experiența anterioară în transporturi nu este obligatorie.

Pe scurt, UBER te ajută să câștigi bani după propriul program. Te conectezi la aplicație atunci când vrei, în Iași sau alte localități, și lucrezi fără șef sau un program stabilit. Plata se face săptămânal, iar tu te poți concentra asupra condusului mașinii atunci când ești disponibil(ă).

Vreți să deveniți partener UBER?

Cea mai bună modalitate de a lucra cu UBER este să devii PARTENER UBER FĂRĂ INTERMEDIARI, adică fără a plăti un comision de intermediere (valoarea acestui comision este de obicei între 10 și 20% din venituri). Această înseamnă că profitul Dvs. nu va fi diminuat și vă veți coordona activitatea singur, așa cum doriți. Totuși, cum puteți realiza asta cât mai ușor?

Cum vă putem ajuta noi

Apelați la Integrum România dacă doriți să lucrați cu UBER și noi vă ajutăm:

  • Să vă înființați propria firmă
  • Să obțineți cod de TVA intracomunitar
  • Să deveniți partener UBER
  • Să aveți o evidență contabilă profesionistă
  • Să fiți la curent cu schimbările legislative

Dacă nu doriți să vă înființați propria firmă, noi vă ajutăm să vă găsiți un partener în Iași lângă care vă puteți desfășura această activitate. Aceasta înseamnă că o entitate care este deja parteneră UBER vă poate primi să desfășurați această activitate. Pentru a colabora cu o firmă care este deja parteneră UBER va trebui să aveți permis de conducere și cazier auto curat, care să se supună unei verificări a antecedentelor.

Pași de urmat

Înainte de a vă înființa societatea, stabiliți cu noi o întâlnire pentru a vă alege forma de organizare. Această alegere este vitală deoarece determină impozitul pe care îl veți plăti pentru veniturile din această activitate. Principalele etape de urmat pentru a deveni partener UBER includ:

  • Alegerea formei de organizare – Integrum vă oferă servicii de consultanță în contabilitate astfel încât să alegeți forma de organizare cea mai potrivită și avantajoasă.
  • Pregătirea actelor necesare pentru înființarea unei societăți:
  • copie carte de identitate;
  • copie după ultimul act de studiu;
  • copie permis de conducere;
  • dovada sediului: copie carte identitate proprietari + act de proprietate imobil (în cazul în care sediul este la apartament va fi nevoie și de acordul locatarilor).

Societatea se înființează în termen de 3-5 zile de la depunerea dosarului.

  • Înregistrarea societății în scop de TVA intracomunitar – este una din cerințele UBER pentru a putea semna contractual de parteneriat. Noi vă obținem certificatul special de TVA; tot ce trebuie să faceți este să ne furnizați o copie C.I. asociat/ administrator și o copie după certificatul de înregistrare, urmând ca noi să completăm cererea de înregistrare în scop special de TVA.

De asemenea, colaboratorul UBER trebuie să aibă licență în vederea efectuării transportului în regim de închiriere și trebuie să știe cine va fi persoana desemnată care va reprezenta societatea în relația cu Ministerul Transporturilor.

De ce să apelezi la noi

Mulți șoferi aleg să lucreze cu UBER datorită flexibilității și ușurinței cu care își desfășoară activitatea. Însă, pentru a asigura transportul de persoane prin UBER în mod legal și eficient, sunt câteva aspecte care nu trebuie neglijate. Ținerea corectă a contabilității împreună cu luarea de decizii corecte prin beneficierea de consultanță fiscală contribuie la succesul parteneriatului dvs cu UBER.

Prin experiența în lucrul cu UBER, profesionalism și dedicare, noi vă oferim toate serviciile de care aveți nevoie ca să deveniți partener UBER cât mai curând, fără a pierde timp inutil, și în deplină legalitate. Prin încheierea unui contract de prestări servicii financiar-contabile, noi te ajutăm de la etapa de înființare a firmei  până la gestionarea contabilității lună de lună.

Află mai multe detalii la telefon 0744 834 854!

Claudia Columban-Expert Contabil

Read more
expertiza contabila

Expertiza contabilă – ce trebuie să știi despre ea (chiar dacă nu ești contabil)

Expertiza contabilă se numără printre cele mai solicitate servicii ale noastre și este în același timp una dintre cele mai cunoscute lucrări de contabilitate. Dacă ai nevoie de o expertiză contabilă pentru firma ta, iată câteva informații despre această lucrare efectuată de personal specializat și rolul ei în mediul de afaceri.

Ce este o expertiză

Expertiza este o lucrare reglementată de Codul de procedură civilă (art. 201, 204-214), utilizată ori de câte ori este nevoie de opinia unor specialiști pentru a se lămuri anumite împrejurări. Expertiza poate oferi concluzii atât în materia civilă, cât și în materie comercială.

Ce este expertiza contabilă

Expertiza contabilă este o lucrare prin care se cercetează corectitudinea datelor înregistrate în contabilitate și a calculelor efectuate pentru stabilirea taxelor și impozitelor. De asemenea, se urmărește și aplicarea legislației în vigoare, iar această lucrare poate folosi instanțelor de judecată sau managerilor firmei în luarea de decizii. Expertul contabil controlează registrele, conturile și actele justificative ale agentului economic și furnizează părților interesate informațiile necesare.

De câte tipuri este

În funcție de destinația sa, expertiza contabilă poate fi:

  • Judiciară – dispusă de organele judiciare pentru soluționarea unei cauze;
  • Extrajudiciară – solicitată de persoane fizice sau juridice interesate, în absența unui dosar de anchetă, cercetare sau judecată. Sunt solicitate de către părțile care își aleg singure experții contabili și le stabilesc obiectivele la care aceștia trebuie să răspundă.

Care este obiectul de cercetare al expertizei contabile

Această lucrare poate avea următoarele obiecte de cercetare:

  • aspecte ale situației economico-financiare a patrimoniului și ale capacității acestuia de a genera profit. În acest scop se analizează documentele primare și evidența tehnico-operativă și contabilă cu scopul de a stabili dacă patrimoniul este administrat în mod corect.
  • comportamentul managerilor și a altor persoane din departamente funcționale sau de producție – dacă își îndeplinesc corespunzător atribuțiile de serviciu.
  •  cercetarea unui ansamblu de documente contabile și acte normative.
  • stabilirea neglijenței sau abuzului în serviciu cauzate, spre exemplu, de neexercitarea obligațiilor contractuale.

Poate cerceta întreaga contabilitate sau doar un anumit segment

În funcție de necesitățile beneficiarilor, expertiza contabilă poate să cuprindă cercetarea integrală a contabilității sau doar a unui anumit segment. Se răspunde documentat la fiecare obiectiv în parte, iar expertul contabil va constata corectitudinea tuturor înregistrărilor analizate. Concluziile expertului contabil trebuie să fie formulate astfel încât să țină seama de legislație, de reglementările în domeniu și de obiectivele stabilite de beneficiar.

Poate fi parte a procesului civil

Expertul contabil oferă consultanță judecătorului  în rezolvarea unor probleme de specialitate și în lămurirea anumitor împrejurări ale procesului. În acest caz, expertul nu se substituie judecătorului și nici nu este martor. Expertul contabil este numit de instanță dacă îndeplinește anumite condiții, cum ar fi să nu primească de la una din părți daruri sau făgăduieli de daruri, sau să nu aibă el, soțul, ascendenți sau descendenți interes în judecarea pricinii, printre altele.

Poate fi folosită in materie penală

Atunci când justiția are interesul de a verifica informații de natură economică, se utilizează expertiza contabilă în materie penală în vederea aflării adevărului. Cauza se lămurește sub toate aspectele pe bază de probe, precum declarații, înscrisuri, înregistrări audio sau video, constatări sau expertize, precum cea contabilă. Expertul contabil trebuie să invoce numai evenimentele și tranzacțiile care pot fi justificate cu documente și care au legătură de cauzalitate cu obiectivele dispuse de organul de judecată, fără alte intervenții personale.

Expertizele judiciare pot avea și un expert contabil consultant

Acesta va participa la efectuarea lucrării de expertiză contabilă alături de expertul desemnat. Poate să aibă opinie comună cu expertul desemnat de instanță sau poate să aibă opinie separată față de acesta, semnând pe raportul de expertiză cu opinie separată. Se încheie un contract de prestări servicii pentru lucrarea respectivă.

Expertiza extrajudiciară este un mijloc de fundamentare a deciziilor

Profesioniștii contabili independenți oferă lămuriri de natură economico-financiară și abordează problematici diverse. O expertiză contabilă extrajudiciară poate fi utilă în situații precum:

  • Alegerea partenerilor comerciali și de afaceri potriviți – expertizele pot fi efectuate și fără acordul lor, pe baza situațiilor financiare publicate de către aceștia.
  • Concilierea derulării tranzacțiilor comerciale și de afaceri. Când punerea în aplicare a contractelor comerciale generează conflicte, se poate recurge la justiție sau la arbitrajul unui expert contabil agreat de ambele părți.
  • Fundamentarea preliminară a acțiunilor adresate justiției. Expertiza contabilă asigură calitatea și legalitatea informațiilor și reprezintă un mijloc de fundamentare a acțiunilor arbitrale judecătorești.
  • Fundamentarea preliminară a acțiunilor de contestare a actelor de control administrativ, cu scopul de a reduce costurile și de a economisi timp.

Prin natura și obiectivele ei, expertiza contabilă deține o mare responsabilitate prin prisma faptului că oferă informații din universul complex al afacerilor. Dacă ai nevoie de realizarea unei expertize contabile pentru entitatea pe care o conduci sau din care faci parte, poți apela cu încredere la specialiștii de la Integrum. Noi vom formula concluziile de care ai nevoie pentru a lua decizii corecte și informate care să contribuie la succesul afacerii tale.

Claudia Columban-Expert Contabil

Read more
contabil

Cum sa alegi expertul contabil potrivit pentru tine

Atunci când afacerea ta este în creștere, sau, dimpotrivă, se află într-un impas care îi pune viitorul în pericol, este cu siguranță momentul să apelezi la un expert contabil. Conform definiției din OG65/1994, un expert contabil te poate ajuta cu activități precum: ținerea și supravegherea contabilității, efectuarea de analize economico-financiare și de audituri financiar-contabile, executarea de diverse lucrări cu caracter financiar-contabil, îndeplinirea atribuțiilor prevăzute în mandatul de cenzor la societățile comerciale, și acordarea de asistență de specialitate necesară la înființarea și reorganizarea de societăți comerciale, printre altele.

Așadar, contabilul joacă un rol extrem de important într-o firmă, dar cum îl alegi pe cel potrivit nevoilor și cerințelor tale? Noi avem câteva sugestii:

Zona unde își desfășoară activitatea

În ziua de azi, este posibil să colaborezi cu un expert contabil la distanță – există numeroase mijloace de comunicare, iar programele de contabilitate în cloud îți permit să lucrați împreună, în timp real, fără să fiți nevoiți să vă transmiteți fișiere prin mail sau să schimbați informații prin telefon.

În cazul în care consideri că vrei să te întâlnești cu contabilul tău față în față de mai multe ori, te sfătuim să alegi un expert din aceeași zonă cu tine – de pildă, Integrum activează în zona Iașiului, dar poate oferi consultanță și la distanță, in România și în afara granițelor.

Verifică acreditările contabilului

Pentru a beneficia de cele mai bune servicii, optează pentru un contabil care este membru CECCAR  (Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România). Avantajele colaborării cu un astfel de expert sunt:

  • Faptul că experții contabili răspund, în exercitarea profesiei, disciplinar, administrativ, civil și penal, după caz, conform legii;
  • Dezvoltarea permanentă a conduitei și pregătirea continuă;
  • Respectarea cerințelor etice fără a fi nevoie de sancțiuni;
  • Asumarea responsabilității de a acționa în interes public;
  • Îndeplinirea unei serii de criterii ale unui bun expert contabil, descrise în „Codul etic național al profesioniștilor contabili”, Editura CECCAR, București, 2011.

Recomandări de la alți clienți

Dacă alte persoane sau firme au fost mulțumite de serviciile expertului contabil cu care te gândești să colaborezi, probabil că vei fi la rândul tău mulțumit. Surse de informații în această direcție o reprezintă recenzii online, opiniile altor clienți de pe site-ul contabilului (testimoniale), și, bineînțeles, recomandările personale.

Atitudinea expertului contabil

Este ușor să faci diferența între o persoană care își iubește munca și una căreia îi este groază de ziua de luni. Cum vorbește contabilul despre serviciile pe care le oferă? Este entuziast și demonstrează interes pentru munca sa, ori se plânge că nimic nu mai merge bine în ziua de azi? Credem că știi deja cu ce fel de specialist vrei să lucrezi!

Ce experiență are?

Este bine să afli de cât timp lucrează persoana respectivă în domeniu și să îi verifici experiența profesională. Un contabil cu experiență va fi capabil să înțeleagă complexitatea obiectelor de activitate ale clienților cu care lucrează. Cere-i CV-ul, sau, mai bine, caută-i profilul pe LinkedIn, cea mai mare rețea profesională.

Cu ce programe de contabilitate lucrează?

Mulți clienți preferă ca expertul contabil cu care colaborează să folosească același tip de software utilizat în compania lor, pentru a evita eventualele probleme legate de transmiterea datelor. Apelând la Integrum, însă, nu trebuie să îți faci griji legate de acest aspect; orice program de contabilitate ai folosi, Integrum va putea prelua baza de date fără erori sau pierderi de informație.

Alege pe cineva care este și un consultant

Un expert contabil bun trebuie să fie și un sfătuitor. Acesta trebuie să fie capabil de mult mai mult decât ținerea contabilității; beneficii de care ar trebui să te bucuri sunt reducerea costurilor, suportul unui adevărat partener pentru afacerea ta, idei de dezvoltare, și obținerea de informații actuale și corecte despre ultimele modificări în legislație de natură să afecteze activitatea ta.

Folosește-ți intuiția

În cele din urmă, este important ca tu și expertul contabil cu care vei lucra să aveți stiluri asemănătoare și să fiți compatibil. Nu este vorba doar despre pregătire – trebuie să aveți o perspectivă comună asupra afacerilor și să reușiți să vă conectați cât mai bine la nivel profesional.

Se spune că ne facem prima impresie despre o persoană în primele 90 de secunde după ce o cunoaștem – probabil că după prima strângere de mână, decizia ta este deja luată. Rămâne să te folosești de sfaturile de mai sus pentru a-ți confirma sau infirma prima impresie despre specialistul din fața ta!

Claudia Columban-Expert Contabil

Read more
contabil

Colaborarea cu un expert contabil – de ce beneficii se va bucura firma ta

Încă din prima jumătate a secolului al XIX-lea, contabilitatea a fost folosită pentru a diagnostica starea de bine a societății în care trăim, dar și a firmelor.  O ținere corectă a contabilității a dat posibilitatea urmăririi veniturilor și cheltuielilor, având astfel o imagine asupra viitorului unei entități economice și putându-se identifica strategiile de dezvoltare potrivite.

Rolul esențial al contabilității în administrarea eficientă a unei firme vine din faptul că specialiștii din această sferă de activitate evaluează patrimoniul net sau averea curată a entității și contribuie la trendul crescător și continuitatea activității. O ținere corectă a contabilității antrenează un set de resurse umane dedicate domeniului, acestea colectând și prelucrând datele necesare controlului și conducerii activității.

Contabilitatea implică judecarea corectă a trecutului, îndrumarea cu măiestrie a prezentului și instruire și consiliere asupra viitorului entității – pentru a avea o astfel de viziune asupra unei afaceri, este nevoie de pregătire teoretică și de experiență. Mai jos menționăm câteva beneficii efective ale colaborării cu un expert contabil:

Se economisesc bani prin evitarea taxelor

Unul din rolurile unui bun contabil este să ajute firma să evite plata excesivă de taxe. Specialistul în contabilitate îți va spune ce formă de organizare să alegi, ce facilități fiscale poți accesa, și ce beneficii să oferi angajaților tăi fără ca tu să fii împovărat de taxe. În plus, nu va mai trebui să citești documente și ghiduri stufoase despre plata taxelor, îngrijorându-te la gândul că ți-a scăpat ceva – contabilul se va ocupa de aceste lucruri și va ști din timp ce are de făcut.

Se evită penalizările

Atunci când ținerea contabilității nu este o prioritate pentru firma ta, nu fi surprins dacă trebuie să suporți tot felul de penalizări. Un contabil bun îți va ține actele la zi, va urmări termenele-limită pentru plata taxelor și orice alte obligații de plată care pot atrage penalizări ca urmare a întârzierilor.

Idei de dezvoltare a afacerii tale

Un contabil cu experiență este o sursă de înțelepciune și know-how, de unde vei putea extrage idei pentru dezvoltarea firmei tale. Profesioniștii cunosc tot felul de aspecte legate de afaceri și au tot interesul să contribuie la succesul afacerii tale, pentru că asta va atrage și succesul lor.

Te poți concentra la munca ta

În zilele noastre este deja de neconceput ca un antreprenor să se ocupe de toate aspectele administrative ale unei firme. Timpul fiecăruia este prețios și este mult mai eficient să externalizezi unele activități, precum contabilitatea, decât să redescoperi roata de unul singur. De altfel, cunoștințele de care ai nevoie pentru o ținere eficientă a contabilității sunt destul de vaste, și doar un expert contabil ar trebui să se ocupe de plata taxelor, ținerea contabilității, evaluarea rezultatelor obținute, și multe altele. În loc să irosești timp pe care ai putea să îl folosești pentru dezvoltarea afacerii tale, apelează la un specialist care rezolvă problemele rapid și eficient.

În cele din urmă, a colabora cu un expert contabil înseamnă că fiecare face ceea ce se pricepe mai bine; antreprenorul își petrece timpul căutând moduri de a crește valoarea afacerii sale, în timp ce contabilul prestează servicii financiar-contabile și își valorifică însușirile și cunoștințele pentru binele întreprinderii, transferându-le constant într-o singură destinație: prosperitatea entității clientului său.

Claudia Columban-Expert Contabil

Read more

Departament financiar intern sau extern?

Având în vedere că evenimente care au loc într-o parte a globului au repercusiuni din ce în ce mai ample asupra societăților și problemelor din alte părți ale globului, externalizarea operațiunilor financiar-contabile devine soluția perfectă pentru luarea deciziilor corecte. Furnizarea în timp util a informațiilor privitoare la orice modificare legislativă pe partea de taxe  și pe partea de contabilitate atât la nivel local cât și la nivel international poate fi hotărâtoare în alegerea planului de dezvoltare al afacerii.

Read more

De ce să alegi INTEGRUM?

O simplă căutare pe Google folosind cuvintele-cheie „contabil în Iasi” sau „firmă contabilitate zona Moldovei” va produce o mulțime de rezultate. Sunt numeroase firme care te pot asista cu ținerea contabilității, cu realizarea unei expertize contabile, cu oferirea consultanței fiscale, cu soluții pentru dezvoltarea afacerii, dar trebuie urmarită capabilitatea echipei la care apelezi. Este evident că alegerea unui echipe potrivite și competente are  o influența majoră asupra bunului mers al firmei tale.  Noi credem că la Integrum te vei bucura de cele mai bune servicii, din următoarele motive:

Read more